ISTORIE  ●  Dragasani, podgoria de unde-si trage seva vita de Crimposie
Multi dintre urmasii vechilor familii nobiliare romanesti se reintorc in tara, isi redobindesc vechile proprietati, insa ramin cu nostalgia trecutului. Nepoata printului Barbu Stirbey are la Dragasani "priveliste spre viitor".

Cind i-am spus Roxanei Roseti – editorul editiei de duminica a Jurnalului National – "Mi-a scris baronul Kripp, simbata ma asteapta la Dragasani impreuna cu sotia sa, Ileana, nepoata printului Barbu Stirbey…", am primit urmatorul raspuns: "Ce frumos suna: «Mi-au scris un baron si-o printesa»…! Pastreaza subiectul pentru Jurnalul de duminica. Il dam in deschidere!" Stiam insa ca n-o sa-mi ajunga cele cinci pagini promise pentru minunatele povesti cu voievozi, printese, baroni, eroi de legenda si vinuri…

Neam de domnitori munteni. "Strabunicii mei sint din aceeasi spita"… Venita pe lume in 1954, intr-un timp framintat, marcat de ideologia comunista, baroana Ileana Kripp, nascuta Costinescu, se revendica dintr-un alt timp, dintr-un sir de boieri, voievozi si printi munteni. Bunica ei era printesa Maria Stirbey, fiica printului Barbu Stirbey, prim-ministru, ministru de Interne si administrator al Domeniilor Coroanei Regale (acel Barbu Stirbey, cunoscut si pentru celebrele tratative de la Cairo, din 1944), nepot al celuilalt Barbu, domnitor al Tarii Romanesti intre 1849 si 1856. "Parintii bunicii mele erau veri de-al doilea. In secolul al XIX-lea, unul dintre fratii Bibescu a fost adoptat de o matusa din familia Stirbey, pentru ca nu avea copii. Cei doi frati – George Bibescu si Barbu Stirbey – au urmat apoi la domnie, unul inainte si celalalt dupa revolutia din 1848."

Baronul Jakob Kripp – desi austriac de origine, vorbeste excelent romaneste, presarindu-si discursul cu regionalisme si arhaisme – cunoaste foarte bine arborele genealogic al familiei sotiei sale, "ghidindu-ne" pe cararile istoriei si cu ajutorul marturiilor fotografice. "Am descoperit la Arhivele Nationale un album de familie. Am facut fotocopii dupa el. Aici ii vedeti pe cei doi baieti ai domnitorului Barbu Stirbey, Alexandru si Barbu, in fata conacului de la Buftea. Este o poza din 1875. Dincoace sint cele patru fete ale lui Barbu si alaturi fata domnitorului George Bibescu… In imaginea aceasta e Palatul Stirbey, din Calea Victoriei… Si parcul. Maria Costinescu, nascuta Stirbey, a fost ultima proprietara". In palat, oficial, functioneaza Muzeul National al Ceramicei si Sticlei. "De fapt, nu mai e deschis de la cutremurul din 1986. Noi, cind am venit in tara, in 1997, am vrut sa-l vizitam. Ni s-a spus ca se restaureaza si sa revenim in doua saptamini. Ne-am intors in ’98, dar, in continuare, se… «restaura»…" Nepoata Mariei Stirbey isi exprima regretul pentru starea deplorabila in care este acum palatul… A carui istorie e, intr-un chip subtil, legata de cea a cramei din Dragasani, unde purtam dialogul.

Voievozii vinului. "In subsolurile Palatului Stirbey exista o pivnita enorma, cu doua etaje. Intrau carele cu boi cu totul. Aduceau la Bucuresti vinul de la Dragasani, de la Stirbei (de-i zice satului, azi, Iancu Jianu), de la Galicea Mare sau tocmai de la Iasi. Strugurii se vinificau in cramele din podgorii, dupa care vinul se trimitea la Bucuresti, unde se invechea, se imbutelia". Aceste vinuri purtind marca familiei Stirbey se vindeau pina departe in Europa. "Atunci sistemul era simplu", ne relateaza baronul Kripp. "Vinul se vindea direct din crama. Veneau negustori din Franta, din Germania cu butoiul si cu carutele lor. Intrau si il luau direct din pivnita". "Vinul acesta, completeaza baroana Ileana Kripp, este cel care s-a servit si la incoronarea Regelui Ferdinand si a Reginei Maria. Pe meniurile epocii este tiparit, in partea stinga, in dreptul desertului: «vin de Dragasani». Cu siguranta era din podgoria familiei Stirbey si era un vin dulce, fiind servit la sfirsitul mesei".

Istoria podgoriei Dragasanilor se impleteste cu istoria familiilor boieresti din Oltenia. "Nu stim exact cind a inceput totul. Am mers cu pasi inapoi, urmarind si arborele genealogic, pentru ca eram intrigati de ce o parte din vie se numeste Stirbey, alta – Bengescu, alta – Bibescu. Fiecare bucata de vie a fost alipita de stramosi. Cind se casatorea cineva din familie primea o bucata ca dota, din partea miresei sau o dadea vreunei fiice. Cind murea cineva se dadea mai departe proprietatea respectiva. Inainte vreme, cred ca fiecare familie care voia un vin bun si-l producea pe al ei. Si in familiile mele (n.r. – pluralul «familiile mele», asa cum il rosteste Ileana Costinescu-Kripp, mi se pare atotcuprinzator) aveau fiecare cite 4-5 hectare pentru vinul de casa. Ultimul care stiu ca a cumparat o bucata de vie prin partea asta a fost Bibescu, pe la 1802. Celelalte familii – Bengescu, Stirbey – erau aici inca din secolul al XVIII-lea".

Nu se stie insa mai nimic despre conacele boieresti. Casa "de sus", unde locuieste acum familia Kripp, era, pe la 1900, adapost pentru muncitori. Crama e pe locul alteia mai vechi. "Dupa ce am redobindit via aici, am refacut si aceasta cladire. Stau marturie zidurile vechi ca aici s-a vinificat de 200 de ani", ne spune baronul. Renovarea s-a facut dupa o imagine din 1920. Casa-crama se afla intr-un loc exceptional, cu o panorama teribila a Oltului si a luncii sale si cu o vizibilitate totala asupra podgoriei care pare sa nu se mai sature de razele soarelui.

ZESTREA VITEI-DE-VIE AUTOHTONE. In vie, urmasa voievozilor valahi se simte cu adevarat printesa locului. Se vede ca a luat locul in stapinire. Si ca are o responsabilitate: aceea de a duce mai departe traditia stramosilor. Asta inseamna si a promova vita romaneasca autentica. "Cine vrea un vin de calitate va dori sa afle cite ceva si despre podgoria respectiva, despre specificul locului. Pentru un Sauvignon Blanc – care poate sa vina din Australia, din Africa de Sud, din Noua Zeelanda – criteriile de comparare tin de gusturile tipice ale soiului. Aici producem un Sauvignon Blanc bun, dar este el comparabil cu cele mai bune vinuri din acest soi, pe plan international? Cu Crimposia, in schimb, sintem unici…"

Citeva pagini dintr-un almanah din anul 1905. Baronul Kripp le-a prins in rama. "Este o reclama la sortimentele de vinuri ale cramei Stirbey si la pepiniera de vita-de-vie a printului, de la Dragasani. Era dupa filoxera, cind se incerca reabilitarea podgoriilor. Observati ca pe lista de vite altoite apar soiurile specifice pentru podgoria Dragasani: Feteasca, Tamiioasa, Crimposia… Tot ce avea mai bun locul acesta. Dupa filoxera, in Romania se planta haotic, in principal vita adusa din Occident. Este un articol in acest almanah in care printul le explica clientilor de ce pepinierele Stirbey promoveaza soiurile autohtone. Si am regasit aceleasi argumente pe care le-am folosit noi cind am vrut sa replantam viile de la Dragasani. Trebuie sa aparam patrimoniul national fata de vinificatorii din Franta si din Italia, care vin cu soiurile lor – asa spunea, acum o suta de ani, printul Stirbey. Asta spunem si noi acum". Este admirabil devotamentul acestui baron austriac pentru patrimoniul viti-vinicol romanesc autohton. Si, ce este mai interesant inca, a invatat romaneste de dragul vinului de Dragasani. "Acum 11 ani, cind am venit in Romania, am stiut ca trebuie sa facem ceva pentru a revendica acest loc. Sint jurist si am inteles ce trebuie facut. M-am indragostit de Dragasani, poate si pentru ca dealurile cu vii mi-au amintit de zona Tirolului de Sud, unde familia mea a intemeiat citeva vii in ultimii 600 de ani." Baronul considera pasiunea pentru vie si vin "ceva genetic". Pentru viile de la Dragasani l-a consultat si pe fratele sau, care este oenolog. "Fratele meu este impresionat de conditiile piedo-climatice care exista aici. El se chinuieste acolo, in nordul Italiei, cu climatul, cu precipitatiile, cu mana. Aici problemele sint relativ reduse. Ne ajuta si curentii de aer. Daca ploua, vintul usuca imediat strugurii si mana nu se mai extinde. Este pacat ca, avind aceste conditii, sa nu dezvoltam o productie viti-vinicola buna. Si ar fi pacat sa nu promovam vinurile acestea, care sint unice."

Provocarea vinurilor pure. La Dragasani, astazi se mizeaza pe "vinurile pure". Crimposia. Tamiioasa. Feteasca. Toate vin cu aura lor de legenda de-acum doua milenii si ceva. Singur Novacul, dintre soiurile romanesti, are o istorie mai recenta, fiind creat, acum 40 de ani, dintr-un alt soi autohton: Negru virtos. "Pe vremuri, stramosii mei nu faceau vinuri pure, dintr-un soi sau altul. Ca si la Cotnari, in vechime, cupajul se facea din vie. Plantatia era astfel facuta, cu anumite contigente de soiuri, incit se facea echilibrul din vie. Stim asta pentru ca am gasit pe coasta dealului butucii plantati in 1911 de bunicul meu."

Via aceea batrina a fost inlocuita cu alta tinara. "Partial, am gasit aici soiurile cu care am replantat. Unii experti romani ne-au sfatuit sa defrisam si sa plantam soiuri internationale, nu Crimposie. Au motivat ca acest vin nu e cunoscut in strainatate, ca nimeni, in Occident, nu stie sa pronunte acest cuvint. Noi ne-am zis ca e bine sa incercam, iar astazi, Crimposia de Dragasani se vinde bine in Austria, in Franta. Tamiioasa romaneasca de Dragasani este cel mai bine vindut vin al nostru in Franta, unde se stie ca cel mai scump vin este cel de Sauterne, care este, de asemenea, aromat si dulce. Pe piata franceza, vinurile noastre sint socotite – cel putin ca pret – de nivel mediu. Se vind cu 11-12 euro."

Iar provocarile nu se opresc aici. "Facem munca de cercetare, in vie, incercind sa descoperim caracterul fiecarei parcele. Solul e compus din diferite straturi, mai nisipoase, mai argiloase, iar solul da arome, gusturi diferite vinului. Un soi are expunere sudica, altul expunere estica. Tinem cont de fiecare amanunt. Preferam sa le vinificam separat, in cantitati mici, pe parcele. Intr-o parte lasam lastarii mai lungi, in alta parte lasam mai putini struguri pe butuc. Deja din vie stabilim calitatea vinului, pe fiecare parcela."

Urmatorul pas il va reprezenta aducerea in vie si a altor soiuri uitate. Ileana Costinescu-Kripp si sotul ei simt pe umeri apasarea frumoasei mosteniri a principilor valahi de demult: "Cu siguranta mai exista prin viile taranilor butuci de Braghina, de Cirloganca, poate si de Gordan. Vom incerca sa inmultim aceste plante. Inca mai exista sansa sa redobindim valoarea podgoriilor si a vinurilor de altadata!"
 

O surprind pentru citeva momente pe baroana Ileana Costinescu-Kripp alaturi de unul dintre tablourile de familie. Sus, pe primul rind, prima din stinga, este bunica – Maria Stirbey, in tineretea ei. Surprinzatoare asemanarea dintre cele doua! Maria Stirbey a fost casatorita cu Nicolae Costinescu – proprietar al unei fabrici din Sinaia, cunoscuta azi sub numele de Mefin. La finele anilor ’40, inceputul anilor ’50, familia a avut domiciliu fortat, la Sinaia. Acolo s-a nascut si Ileana, care isi aminteste: "Au fost dati afara din casa si mutati intr-un spatiu mai restrins, apoi la Furnica, sus, unde eu, dincolo de problemele familiei, am avut parte de o copilarie extraordinara". Avea 15 ani cind a reusit sa plece din tara, cu sprijinul lui Henri Coanda, care locuia la Paris. Mama sa plecase cu citiva ani inainte. In Franta, Ileana Costinescu a plecat singura. "Citeva zile am locuit chiar acasa la Henri Coanda. Eram slabuta, infrigurata si duceam cu mine doar un singur geamantan. Am stat apoi la internat, iar dupa ce a putut veni si tatal meu familia s-a reintregit." Astazi, in Romania, Ileana Costinescu-Kripp s-a reintors impreuna cu cel de-al doilea sot, dar si cu fiul din prima casatorie, cu nora ei si copilul lor. "Fiul meu iubeste enorm Dragasanii. Iar fiica mea, care este artist plastic, a pictat de multe ori aceste locuri, care pentru ea au o lumina deosebita."