În Aprilie, Ileana şi eu ne-am furat câteva zile din agendă pentru o mică excursie de (re-)descoperiri în România. Plimbându-ne acum 10-15 ani prin peisaje de natură neatinsă, găsind nişte biosfere în care omul şi natura încă trăiau într-un echilibru neafectat de uniformizarea şi stereotipizarea civilizaţiei “moderne”, am visat la potenţialul de dezvoltare al unui ecoturism de calitate.

 

Impresii de primavara

 

Acum, întorcându-ne în aceste peisaje, am constatat cu mare bucurie că acest vis a devenit realitate în câteva locuri – din fericire – ascunse, și sub sigiliul confidențialității, îndrăznim să vă dezvăluim două din ele:

Zabola/Zăbala (www.zabola.com): un castel din Covasna, restituit moştenitorilor Conţilor Mikes, familiei Roy Chowdhury-Mikes. Nu numai conacul, dar ansamblul întreg a fost restaurat recent, respectând substanţa creată de strămoşi şi de natură timp de veacuri (până la reactivarea sistemului de alimentare cu apă a elesteelor din parc), fără adaos de prea multă modernitate, scoţând la iveală spiritul autentic al locului. O clădire anexă denumită Machine House s-a transformat într-o casă de oaspeţi cu 7 camere – fără televizoare! – şi un mic restaurant.

După cina la restaurant – creată din reţete tradiţionale şi produse 100% locale, servită de bucătărese primitoare şi atente – Ileana a spus: “Aşa ceva aş fi putut să mănânc şi la bunica mea!” – ce laudă mai nobilă ar putea să existe…?

 

 

Valea Verde Resort (www.discover-transilvania.com): Cund, sau Reussdorf în limba saşilor, în judeţul Mureş – greu de imaginat un loc mai ascuns pe harta României. Totuşi, a fost descoperit de un neamţ din Hamburg, dl. Jonas Schäfer, bucătar din pasiune, care a renovat câteva case ţărăneşti, păstrând caracterul lor – atenţie la tocuri joase la uşi! – dar dotate de 5 stele.
Și culmea este, bineînţeles, restaurantul: meniul foarte scurt, de 3-4 feluri, dar mai bogat şi creativ decât în mai multe restaurante de stele Michelin, şi de o calitate pe măsură, totul la un preţ ultra-rezonabil.

 

 

Din această excursie ne-am întors la Drăgăşani cu revelaţia că s-au realizat nişte colţuri de rai în România, care încet-încet formează o reţea întreagă de popasuri, la care ne putem recrea mintea şi corpul, reîntărindu-ne motivarea de a continua pe traseul nostru, pe care l-am început acum 15 ani în România.

 

8 mai 2013
Ileana şi Jakob Kripp

Prince Stirbey

Abonare Newsletter

Abonați-vă la newsletter-ul nostru pentru a primi noutăți despre vinurile Prince Știrbey.

Subscribe to our newsletter to receive news about Prince Știrbey Wines.

V-ați abonat cu succes! / You have successfully subscribed!