Săptămâna trecută natura ne-a arătat cu o forţă covârşitoare cât de neputincioşi suntem noi, oamenii în faţa ei: în seara zilei de 10 iulie, un uragan a adus grindină pe toată extinderea Dealului Olt, şi a distrus în 10 minute munca noastră întreagă din acest an – şi chiar mai mult.

 

Punctul de orga al naturii

Producţia de struguri din toate viile noastre, care se prezenta până atunci frumoasă şi sănătoasă, a fost distrusă aproape în totalitate. Unele parcele de vie sunt chiar desfrunzite, iar lăstarii sunt răniţi atât de grav de grindină, încât nu ştim dacă vom reuşi să readucem pe rod butucii respectivi în 2015.

 

Punctul de orga al naturii 2Punctul de orga al naturii

Putem numai să acceptăm acest semnal al naturii – ca un punct de orgă, care într-o piesă de muzică clasică formează un punct final, urmat de un scurt moment de tăcere totală, dar şi de un nou început.

Reluăm lucrările în vie cu şi mai multă grijă, ca într-o clinică de urgenţă, plină de răniţi care au nevoie de mai multă atenţie decât cei sănătoşi. Eliberăm butucii de încărcătura strugurilor distruşi, lăsând numai strugurii cu o parte mai mare de boabe sănătoase. Asigurăm toate tratamentele şi lucrările de care are nevoie planta, pentru a sprijini vindecarea rănilor pe lăstari şi lemnificarea lor, cât se poate de sănătoasă, în toamnă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din fericire, producţia bogată de vin din recolta 2013 asigură disponibilitatea gamei noastre întregi de vinuri până în primăvara anului 2015. După aceea, câteva sortimente se vor epuiza, din lipsa recoltei 2014. Încercăm să amânăm acest moment cât de mult posibil, concentrându-ne pe clienţii noştri fideli şi limitând alocările pentru clienţi noi. Astfel, încercăm să onorăm cu tot ce ne stă în putinţă fidelitatea dumneavoastră din ultimii ani.

18.07.2014 / Jakob şi Ileana Kripp

 

 

Prince Stirbey

Abonare Newsletter

Abonați-vă la newsletter-ul nostru pentru a primi noutăți despre vinurile Prince Știrbey.

Subscribe to our newsletter to receive news about Prince Știrbey Wines.

V-ați abonat cu succes! / You have successfully subscribed!